duminică, 8 septembrie 2013

Safebook

Tot din categoria reţele sociale, azi vorbim despre facebook.

Numărul de ultizatori facebook din România este de  6.400.000 conform statisticilor facebrands.ro. Dintre care un procent destul de ridicat (14,5%) îl înregistrează tinerii cu vârste între 13 şi 17 ani. 

Despre facebook şi cyberbullying se pot spune atât de multe încât nu ar putea fi cuprinse într-o postare, însă am găsit un poster făcut de cei de la Fuzion, o agenţie de PR şi marketing, care mi-a atras atenţia şi care, cred eu, rezumă pe scurt care ar trebui să fie comportamentul tinerilor pe facebook.

luni, 2 septembrie 2013

Este Ask.fm un mijloc de agresiune virtuală?

Ce este ask.fm?
Ask.fm a fost lansat în anul 2010 şi este o reţea de socializare de tipul "întreabă şi răspunde" unde, bine-nţeles, primeşti întrebări la care ulterior răspunzi... dacă vrei.

Deşi ask.fm este foarte blamat în restul Europei şi în Statele Unite datorită faptului că au existat cazuri de sinucidere datorita acestui site de socializare şi părinţii  victimelor au cerut închiderea şi interzicerea site-ului, acesta a devenit popular şi în rândul tinerilor din România.

joi, 29 august 2013

Cyberbully - film

     Zilele trecute am găsit pe internet un film care mi-a atras atenţia. Filmul se numeşte Cyberbully şi deoarece are aceeaşi temă cu campania Against Internet Aggression, astăzi o să vă vorbesc puţin despre el.

    Premiera filmului a fost în 17 iulie 2011 şi este o producţie a postului de televiziune amercian ABC Family în colaborare cu revista pentru adolescenţi Seventeen.

duminică, 25 august 2013

A story of Internet Aggression

Povestea din spatele poveștii ...

     Ideea de a face o campanie publică a venit ca o necesitate, deoarece reprezintă proiectul de seminar al materiei numită comunicare publică, însă ideea de a alege această temă a venit după ce am făcut pentru seminarul de comunicare interpersonală un studiu intitulat "Fenomenul agresiunii virtuale (cyberbullying) și implicațiile acestuia în spațiul internautic românesc". Surprinși fiind de rezultatele obținute în urma studiului, am decis să păstrăm acelasi subiect si pentru campania publică.

    Astăzi intenționez să vă vorbesc despre video-ul de promovare al campaniei Against Internet Aggression și personajele sale. Puteți urmări video-ul accesând acest link .

miercuri, 21 august 2013

Prefață

Internetul are o largă întrebuințare în ziua de azi, dar nu întotdeauna aceasta aduce beneficii utilizatorilor. Unul dintre prejudiciile pe care acesta le aduce afectează în principal copii și adolescenții, potrivit Studiu privind utilizarea Internetului in familie realizat în 2013 de sigur.info în parteneriat cu asociația Salvați Copiii, rezultă faptul că vârsta medie la care copii încep utilizarea internetului este de 9 ani, în scădere cu 1 an față de datele obținute în 2010 în studiul EU Kids Online. Unul dintre aspectele negative ale utilizării internetului de la o vârstă fragedă, dar nu numai, poartă denumirea de agresiune virtuală.